Fiscul schimbă regulile jocului între firmă și acționar: 16% pe „folosul personal” și frâne la dividende și împrumuturi

În România antreprenorială, granița dintre „banii firmei” și „banii acționarului” a fost adesea mai degrabă o convenție practică decât o linie trasată cu rigla. Mașina folosită și în weekend, servicii plătite de companie care ajung să acopere și nevoi personale, contracte cu acționarul în care prețul e greu de comparat cu piața: toate au funcționat, ani la rând, într-o zonă cu multe nuanțe. Statul transmite acum că nu mai are răbdare pentru aceste nuanțe. O ordonanță de urgență ridică la 16% impozitul pentru bunuri și servicii acordate acționarilor/asociaților în interes personal, sincronizându-l cu noul impozit pe dividende ce se aplică din 1 ianuarie 2026. În paralel, modificările din Legea societăților introduc interdicții și sancțiuni care blochează extragerile de bani atunci când bilanțul arată fragil.

Statul aliniază taxarea „avantajelor personale” cu noul regim al dividendelor

Măsura fiscală este, în aparență, simplă: impozitul pentru bunurile și/sau serviciile acordate de firmă unui asociat sau acționar, atunci când sunt folosite în interes personal și sunt încadrate ca „venituri din alte surse”, crește de la 10% la 16%. Momentul nu e întâmplător. Aceeași dată — 1 ianuarie 2026 — marchează și creșterea impozitului pe dividende la 16%, iar Guvernul își construiește explicit argumentul pe ideea de „aliniere”.

În termeni politici, mesajul este mai important decât procentul: dacă un acționar își ia câștigul din firmă fie ca dividend, fie sub formă de beneficii personale mascate, statul vrea să taxeze ambele căi aproape identic. Diferența de tratament, care încuraja uneori ocolirea dividendelor prin „alte surse”, se reduce.

Detaliul tehnic care contează pentru firme este mecanismul: impozitul se reține la sursă. Asta înseamnă că societatea devine responsabilă să identifice avantajul, să îl evalueze, să îl încadreze și să oprească impozitul la momentul acordării. Potrivit Profit.ro, tocmai această corelare cu impozitul pe dividende este justificarea centrală a deciziei.

Ce înseamnă „folos personal” și de ce „prețul pieței” devine o linie roșie

„Folosul personal” nu se rezumă la exemplele evidente, de tipul utilizării unor active ale companiei în scop privat. În legislație, conceptul acoperă două zone care vor deveni tot mai sensibile în practică.

Prima: bunuri și servicii acordate direct, în interes personal. Aici intră, în esență, situațiile în care firma suportă o cheltuială, dar beneficiul real se consumă în afara activității economice.

A doua: tranzacțiile în care compania plătește acționarului/asociatului pentru bunuri ori servicii la un nivel peste „prețul pieței”. Diferența dintre prețul plătit și prețul comparabil devine avantaj personal, iar avantajul intră în sfera impozitării.

Această a doua zonă este cea care poate genera cele mai multe dispute. În economia reală, contractele cu acționarii nu sunt întotdeauna artificiale: mulți asociați chiar prestează servicii pentru propria firmă sau vând bunuri firmei. Problema, în ochii autorităților, apare când prețurile nu pot fi apărate cu argumente și documente, când sunt vizibil „umflate” sau când lipsesc comparabilele.

Cu noua cotă, presiunea se mută de la „cât plătim” la „cum demonstrăm”. Dacă în trecut tentația era să eviți dividendul pentru a obține un tratament fiscal mai blând, acum diferența de taxare se reduce, iar riscul de reîncadrare devine mai puțin „suportabil” ca miză.

Primele efecte în companii: politici interne, justificări și mai puțin loc pentru improvizație

Efectul imediat nu se vede doar în procente, ci în comportament. În multe firme, mai ales în zona IMM, relația cu acționarul a funcționat pe reguli informale: „firma plătește acum, vedem la final”, „mașina e a firmei, dar o folosim și personal”, „acționarul facturează, că tot el face treaba”. Odată cu alinierea la 16% și cu accentul pus pe „prețul pieței”, astfel de reflexe devin costisitoare și riscante.

În practică, se conturează câteva ajustări previzibile:

Reguli scrise pentru utilizarea activelor: cine folosește bunuri ale firmei, în ce scop, ce parte este business și ce parte este personal, cum se tratează fiscal.
Proceduri de aprobare a cheltuielilor sensibile: în special pentru servicii achiziționate de la acționari sau persoane afiliate.
Documentare a prețurilor: justificări minime, oferte comparabile, argumente economice — în special acolo unde „piața” nu este ușor de măsurat.

Se produce, pe scurt, o profesionalizare forțată. Companiile care își pun ordine acum își reduc expunerea la controale și reîncadrări. Companiile care păstrează ambiguitatea se pot trezi că, în loc să discute despre un avantaj „minor”, discută despre un lanț de consecințe: impozitare, deductibilitate, justificare, sancțiuni.

În același timp, această schimbare se suprapune peste o realitate de business: multe firme au nevoie de flexibilitate de cash-flow. Când regula devine mai strictă, presiunea se mută spre instrumentele legale, dar administrate corect, și spre o separare mult mai clară între cheltuiala utilă companiei și beneficiul personal al acționarului.

Legea societăților: când bilanțul e fragil, se închid robinetele către acționari

Al doilea pilon al schimbării este dreptul societar, care vine cu o logică mai dură: nu scoți bani din companie dacă indicatorii de capitalizare arată că firma s-a subțiat.

Modificările recente introduc restricții în special pentru două situații:

Distribuirea de dividende interimare: societățile care distribuie trimestrial trebuie să regularizeze diferențele, iar înainte de această regularizare apar limite la împrumuturile către acționari/asociați sau persoane afiliate.
Diminuarea activului net: dacă activul net (total active minus total datorii) scade sub jumătate din capitalul social subscris, legea introduce interdicții la restituirea împrumuturilor către acționari/asociați și condiționează distribuirea de dividende de reîntregirea activului net.

Pentru publicul larg, „activ net” poate suna tehnic. În realitate, este un indicator simplu al sănătății bilanțului: arată dacă firma are o bază financiară suficientă sau dacă, după datorii, a rămas prea puțin „tampon”. Când acest tampon scade sub prag, legea spune, în esență: nu mai ai voie să scoți bani către acționari până nu repari situația.

Aceasta este partea în care statul încearcă să prevină un tipar cunoscut: firma rămâne subcapitalizată, dar banii continuă să iasă către proprietari, lăsând creditorii și bugetul expuși. Conform avocatnet.ro, pachetul include și sancțiuni contravenționale semnificative, precum și mecanisme care pot atrage răspunderea solidară în anumite situații.

Ce urmează după 1 ianuarie 2026: un nou standard, apoi un test de conformare în anii următori

1 ianuarie 2026 este pragul care schimbă costurile: 16% pentru dividende și 16% pentru avantajele încadrate ca „alte surse” acordate acționarilor/asociaților în interes personal. Din acel moment, orice companie care oferă astfel de beneficii va fi obligată să decidă: le elimină, le taxează corect sau își asumă riscul de a le trata informal.

Pe partea societară, efectele se vor vedea în ritmul bilanțurilor și al aprobării situațiilor financiare, dar și în dinamica controalelor. Firmele care distribuie trimestrial vor fi împinse să trateze mult mai atent dividende interimare, tocmai pentru că legislația le leagă de condiții și regularizări care pot deveni vulnerabilități dacă sunt tratate superficial.

Cel mai probabil, piața va reacționa în trei feluri:

Reducerea avantajelor „mixte” (business + personal) care nu pot fi apărate ușor.
Formalizarea relațiilor economice reale dintre firmă și acționari: contracte mai clare, livrabile, justificări, prețuri defensabile.
Recapitalizare sau conversii în firmele cu bilanț subțire: când activul net este sub prag, opțiunile devin mai puține, iar presiunea de a reîntregi crește.

În toate aceste scenarii, rolul central îl joacă modul în care sunt gestionate împrumuturi între firmă și acționari. Instrumentul rămâne legal și util, dar devine mai dependent de indicatorii bilanțieri, de calendarul distribuirilor și de disciplina de documentare.

În subtext, statul cere ceva ce, pentru mulți antreprenori, va fi o schimbare culturală: compania și acționarul trebuie să fie entități separate nu doar pe hârtie, ci și în fluxurile de bani și beneficii. Cine se adaptează din timp va avea un business mai defensabil și mai predictibil. Cine mizează pe vechile reflexe riscă să descopere că, în 2026, „zona gri” nu mai este doar mai îngustă, ci și semnificativ mai scumpă.